marți, 4 mai 2010


Omul în viață trece prin multe, atât prin momente grele cât și prin momente mai bune , de aceea întotdeauna este bine să ai pe cineva lângă tine care să fie alături de tine și în momentele de glorie, în care totul merge ca pe roate, dar să fie alături și atunci când lumea parcă îți fuge de sub picioare, când totul acționează împotriva ta , când nimic nu-ți mai dă nici o speranță.
Un adevărat prieten poate fi persoana de lângă tine, poate fi o persoană care fiind mai departe, te ajută de acolo unde este , sau chiar o persoană străină care înțelege importanța ajutorului, fie acesta material sau spiritual.
O persoană care înțelege importanța ajutorului, este domnul Dinu Patriciu care prin bunăvoița sa ajută mii de tineri și nu numai prin programe precum Inventează-ți viitorul, prin care acordă peste 5000 de burse tinerilor, care au nevoie de ajutor financiar; alt program este Orizonturi deschise un program care finanțează peste 100 de doctoranzi și masteranzi, și printre multe alte programe se numără și Gala premiilor în educație care urmareste promovarea oamenilor, a proiectelor si a organizatiilor care au un impact semnificativ asupra sistemului educational din Romania.
Prin acest gen de oameni care nu se dau înlături când vine vorba să ajute societatea românească alocând sume importante în domenii precum este educația, România va progresa în viitor, care este un lucru esențial pentru bunăstarea unui popor.
Pentru toți cei care cred că România merită un viitor mai bun atunci alăturațivă cauzei noastre, inscrie-ți persoana care credeți că și-a câștigat dreptul de a-i fi recunoscute eforturile depuse în cadrul sistemului de învățământ la Gala premiilor în educație, și astfel o să-i încurajati să continue să dea tot ce pot, pentru a aduce măcar puțină prosperitate unui sistem defect, cum este cel al educației.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu